Pe scurt, orașele inteligente folosesc tehnologie integrată bazată pe senzori, susținută de analiza datelor, pentru ca viața urbană să devină mai bună, pentru oameni și pentru planetă. Printre altele, acest obiectiv implică orașe mai curate, mai eficiente și, în general, „mai ecologice."
De exemplu, transportul. Într-un oraș de tip vechi, un metrou cu program rigid poate merge aproape gol în timpul orelor din afara perioadei de vârf. Dar, ar genera aproape aceeași cantitate de emisii folosită pentru a transporta mulțimile aglomerate din orele de vârf.
Pe de altă parte, într-un oraș inteligent, senzorii care numără oamenii din sistemul de metrou pot colecta un volum mare de date despre utilizarea metroului de către pasageri. Interpretate de aplicații de analiză a datelor, aceste informații pot susține procesul de planificare a orelor și traseelor, astfel încât garniturile să fie organizate în funcție de nevoile reale. Acestea pot fi chiar redirecționate automat în timp real și trimise acolo unde este nevoie pe moment, de exemplu pentru a face față unui volum mare și neașteptat de pasageri. O astfel de organizare eficientă ar economisi energie.
La nivelul de suprafață, liniile de autobuz, troleibuz și tramvai vor beneficia de tehnologia IoT în același mod. Serviciile mai bune asigurate prin folosirea eficientă a tehnologiei IoT pot, de asemenea convinge șoferii să abandoneze mașinile, contribuind astfel la diminuarea uneia dintre cele mai mari surse de emisii de gaze cu efect de seră de pe planetă.